Archive for June, 2009

1 2 3 4 5 6

Cei 12 Apostoli

Cei 12 Apostoli sunt ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos. Ei L-au cunoscut personal pe Hristos cât a trăit pe pământ. Au fost de faţă la Răstignirea şi Învierea Lui. Au crezut în El că este Fiul lui Dumnezeu; i-au urmat învăţătura cu multă dragoste şi râvnă. Au fost trimişi să propovăduiască Evanghelia la toată lumea şi să  transmită oamenilor har sfinţitor. L-au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii lor. Au avut de întămpinat multe greutăţi, lovituri şi chinuri din partea multor necredincioşi, mai ales în timpul prigonirii creştinilor. Şi-au jertfit viaţa pentru a aduce pe calea mântuirii pe cât mai mulţi oameni. Au făcut multe minuni cu puterea dată lor de la Dumnezeu, cu scopul de a întări credinţa oamenilor în Hristos. Au vindecat mulţi bolnavi prin rugăciunile lor şi chiar au inviat morţi.

Numele lor sunt: Petru (adică Simon), Andrei, Toma, Ioan Teologul, Iacob (fiul lui Zevedeu), Iacob (fiul lui Alfeu), Simon Zilotul, Iuda (fratele lui Iacob), Bartolomeu, Filip, Matei şi Matia.
Împreună cu aceştia este Sfântul Apostol Pavel, considerat Apostolul neamurilor.

La început făcea parte din cei 12 Apostoli şi Iuda Iscarioteanul, dar după ce l-a trădat pe Hristos, s-a sinucis. El a fost înlocuit cu Sfântul Apostol Matia.

Sfântul Apostol Petru

Sfântul Apostol Petru este unul dintre Cei 12 Apostoli. Se numea înainte Simon, dar Hristos l-a numit Chefa, care înseamnă Petru. El avea să fie piatra de temelie a Bisericii lui Hristos. Era cel mai vârstnic dintre apostoli. A fost îndemnat de Andrei, fratele lui, ca să îl cunoască şi el pe Mesia cel aşteptat.  Deşi ţinea mult la Mântuitorul, totuşi când a trebuit să-l mărturisească, de frica persecuţiei, s-a lepădat de trei ori de El. Însă foarte mult s-a căit de aceasta, iar Domnul L-a iertat. Pentru a întări credinţa lui Petru, Hristos l-a făcut martor la unele minuni: la Schimarea la Faţă, la Pescuirea minunată, la Umblarea pe deasupra apei. Lui i-a încredinţat  Hristos şi Cheile Împărăţiei Cerurilor, prin puterea deosebită ce i-a dat-o de a dezlega sau de a lega păcatele oamenilor. Iar el a transmis acest dar minunat, prin hirotonie, tuturor Episcopilor şi preoţilor, şi doar acestora. Ei au putere de la Dumnezeu de a ierta păcatele mărturisite lor la Spovedanie. El a devenit unul dintre cei mai devotaţi apostoli ai Lui Hristos. A predicat cu multă râvnă despre Hristos, deşi a avut de suferit multe chinuri în timpul prigoanelor creştinilor. A fost bătut, schingiuit, pus în temniţe de cei care îi stăteau împotrivă. A întors mulţi oameni la credinţă. A întemeiat comunităţi creştine şi a hirotonit episcopi, preoţi şi diaconi. A făcut multe minuni, a vindecat mulţi bolnavi, a înviat pe Tavita.  A murit în anul 67, la 29 iunie, la Roma, fiind martirizat. A fost răstignit pe cruce cu capul în jos, în timpul prigoanei contra creştinilor, condusă de Împăratul Nero.

Apostolul Simon

Sfântul Apostol Simon este Sfântul Apostol Petru. Simon a fost numit şi Petru de către Hristos. Lui Simon i se mai spune Petru, dar şi Simon-Petru.

Sânzîienele

Sânzîienele este o denumire dată în popor Sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Sânzîienele sunt nişte flori care apar în perioada lunii respective. Totuşi obiceiurile legate de cuvântul Sânzîiene nu sunt ortodoxe şi nu au nici o legătură cu viaţa sfântă a lui Ioan.

Drăgaica

Drăgaica este denumirea populară a sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Obiceiurile legate de denumirea “Drăgaica” nu sunt însă ortodoxe şi nu au legătură cu viaţa sfântă a lui Ioan.

Duminica Sfinţilor Români

Duminica Sfintilor Români este duminica în care cinstim în mod deosebit pe toţi sfinţii români, cunoscuţi de noi, dar mai ales pe cei care au rămas anonimi. Este a doua duminică după Rusalii.

Duminica Tuturor Sfinţilor

Duminica tuturor sfinţilor este sărbătoarea consacrată cinstirii tuturor sfinţilor, dar mai ales a celor care au rămas anonimi. Este prima Duminica dupa Rusalii.


Calendar creştin-ortodox

Calendarul creştin-ortodox indică zilele de prăznuire a celor mai cunoscuţi sfinţi. De asemenea sunt indicate Praznicele Împărăteşti din Biserica creştin-ortodoxă, de pe parcursul unui An bisericesc.

Există sărbători cu dată fixă (care nu se schimbă de la an la an) şi sărbători care îşi schimbă ziua de prăznuire, având ca reper principal sărbătoarea Învierii lui Hristos.

Sărbătorile scrise cu roşu sunt cele mai mari. Atunci, în toate bisericile, se oficiază Sfânta Liturghie.

Calendarul ortodox

Calendarul ortodox este calendarul creştin-ortodox.

Evanghelişti

Evangheliştii sunt autorii celor patru evanghelii din Biblie. Aceştia sunt: Matei, Marcu, Luca şi Ioan.

1 2 3 4 5 6