Archive for June, 2009

1 2 3 4 5 6 7

Zi aliturgica

Zi aliturgică este zi în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie.

Sarbatori religioase legale

Sarbatori religioase legale sunt:

-prima şi a doua zi de Crăciun

-prima şi a doua zi de Anul Nou

-prima şi a doua zi de Paşte

-prima şi a doua zi de Rusalii

Naşterea Sfantului Ioan Botezatorul

Naşterea Sfantului Ioan Botezatorul se serbează la 24 iunie. Denumirea populara a sărbătorii este Sânzîienele sau Drăgaica.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în urma rugăciunilor fierbinţi făcute către Dumnezeu de părinţii lui. Părinţii lui, Zaharia şi Elisabeta, erau oameni foarte credincioşi, cu multă dragoste de Dumnezeu. Duceau o viaţă sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, însă nu aveau copii. Zaharia, care era preot, în timpul unei slujbe pe care o săvârşea în biserică, a fost încredinţat de Dumnezeu că va avea un fiu. Pentru că el pe moment s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, i s-a spus că va rămâne mut până în ziua când se va naşte copilul. Chiar aşa a fost. Soţia lui, deşi era bătrână, a născut un băiat, pe care l-au numit Ioan.

Sfantul Mucenic Nestor

Sfantul Mucenic Nestor se sărbătoreşte pe 27 octombrie în fiecare an.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov) se serbează în fiecare an la 27 octombrie. Sfintele sale moaşte sunt făcătoare de minuni. Se află în Bucureşti, în biserica Patriarhiei Române.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, se serbează în fiecare an la 26 octombrie.
Se numeşte Izvorâtor de mir pentru că din sfintele sale moaşte a curs mir frumos mirositor şi vindecător de boli.  Aceasta este o dovadă a vieţii sale sfinte.

În viaţa pământească el a avut înalta dregătorie de proconsul, în Împărăţia lui Maximian. Dar la vreme de încercare a credinţei, a ales să fie oştean al Împăratului Hristos, renunţând la cinstea trecătoare. A fost crunt omorât cu suliţe, în temniţă,  din porunca lui Maximian.

Acum are putere de la Dumnezeu, de a săvârşi vindecări şi alte minuni celor care i se roagă cu credinţă.
Chiar din timpul vieţii sale a făcut multe minuni.

Prin rugăciunile lui, tânărul Nestor a primit putere de a birui pe uriaşul Lie, care omora în lupte pe mulţi creştini.

Inaltarea Sfintei Cruci

Înălţarea Sfintei Cruci se serbează pe 14 septembrie, când Sfânta Împărăteasă Elena a descoperit  Crucea pe care a fost răstignit Hristos. Crucea a fost înălţată (ridicată) cu mare cinste deasupra amvonului bisericii Învierii din Ierusalim.

Crucea aceasta a fost găsită îngropată în pământ, alături de alte două cruci (ale tâlharilor  care au fost răstigniţi odată cu Hristos). Pentru că nu se ştia care dintre acestea era crucea lui Hristos, au fost atinse pe rând de o femeie care tocmai murise. Atunci când a atins-o cu Sfânta Cruce a Domnului, femeia a înviat.

De asemenea, mulţi bolnavi care s-au atins de ea au primit vindecare.

Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei este ziua dinaintea Bobotezei. Se sărbătoreşte în fiecare an la 5 ianuarie. Este zi de pregătire  pentru sărbătoarea Bobotezei. Este zi de post. Cine doreşte şi poate, nu mănâncă nimic până seara.
În această zi preoţii merg pe la casele oamenilor să le sfinţească cu Aghiazmă mare.

Ispas

Ispas este sărbătoarea Înălţării Domnului.

Cincizecimea

Cincizecimea înseamnă Rusaliile. Este la a 50-a zi după Paşti.

1 2 3 4 5 6 7