Archive for February, 2010

1 2

Icoana

Icoana este o pictură, de obicei pe lemn, care reprezintă pe Hristos, Maica Domnului sau pe Sfinţi. Pot fi reprezentate pe icoană şi scene biblice.
În Biserica Ortodoxă nu se venerează icoana ca obiect, ci persoana care este reprezentată de ea.

Mielul lui Dumnezeu

Mielul lui Dumnezeu este Iisus Hristos, care a fost răstignit pe Cruce.
El s-a adus pe sine, ca jertfă fără prihană, pentru iertarea păcatelor lumii.
El se jertfeşte şi acum, în mod tainic pe masa Sfântului Altar, în timpul Sfintei Liturghii.

Cin

Cin înseamnă rang, ordin preoţesc sau călugăresc, tagmă.

Cler

Cler înseamnă totalitatea preoţilor dintr-o ţară sau dintr-o eparhie.

Întâmpinarea Domnului

Această sărbătoare se referă la întâmpinarea, adică primirea cu cinste a pruncului Iisus în Templul din Ierusalim.
În tradiţia Legii de atunci, orice băiat întâi-născut trebuia adus la patruzeci de zile la Templu, spre închinare.
El a fost aşteptat şi întâmpinat în primul rând de Simeon, om cu viaţă sfântă.
Bătrânului Simeon i s-a proorocit că nu va muri până când nu va vedea pe Mesia cel promis, adus de Fecioara Maria la Templu.
Îndrumat de harul lui Dumnezeu, Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sfântul Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Monahism

În monahism există mai multe moduri de vieţuire: viaţă de obşte, viaţă de sine, isihie (liniştire), sihăstrie, zăvorâre, pustnicie.

1 2