Hrană uscată

Hrană uscată înseamnă pâine uscată, sau cel mult înmuiată puţin în apă (eventual cu un strop de  sare şi oţet).
Aceasta este hrana pustnicilor şi călugărilor sporiţi duhovniceşte, care ajutaţi de harul divin, au puterea de a ţine un post atât de aspru, fără să se îmbolnăvească.
Ei mănâncă, mai ales în perioadele de post, doar această hrană, luată câte puţin, o dată pe zi .

Pavecerniţa Mică

Pavecerniţa Mică are loc în fiecare seară în mânăstiri, după Vecernie. În anumite zile ale anului, este înlocuită cu Pavecerniţa Mare.

Canonul Sfântului Andrei Criteanul

Canonul cel Mare, al Sfântului Andrei Criteanul este o rugăciune de pocăinţă.  Se cântă în biserici în prima săptămână a Postului Mare, de luni până joi (inclusiv). Se face seara, în cadrul slujbei Pavecerniţei. În fiecare zi se citeşte câte o parte din acest canon, iar în întregime este la Denia de joi din săptămâna a 5-a a Postului.

Rugăciunea care apare repetată ca un refren este “Miluieste-mă, Dumnezeule, miluieste-mă!”
Este compus de Sfântul Andrei Criteanul.

 

Sărindar

1.  Sărindar înseamnă pomelnic dat la biserică pentru 40 de Liturghii consecutive.
De obicei se dă la început de post.
Se dă la acele biserici unde are loc zilnic Sfânta Liturghie (în perioadele de post), sau la mânăstiri (unde această slujbă se face zilnic).
Se scriu atât vii, cât şi morţi.

“Sarinda”  înseamnă în greceşte “patruzeci”.

2. Sărindar înseamnă  cele 40 de Liturghii consecutive, care se fac în biserică.