Apostolul Filip
Sfântul Apostol Filip este unul dintre Cei 12 Apostoli ai lui Hristos. Nu este acelaşi cu Sfântul Apostol Filip din Cei 70. S-a născut în Bethsaida. Cunoştea bine Sfânta Scriptură şi l-a recunoscut imediat pe Iisus, încă de la prima întâlnire, ca fiind Mesia. A propovăduit pe Hristos în Grecia şi în Asia, cu sora sa Mariam. De asemenea a propovăduit şi în părţile dintre Dunăre şi Marea Neagră. A murit la 14 noiembrie, în Frigia. A avut sfârşit mucenicesc, fiind răstignit pe cruce. Moaştele lui se află la Roma.