Legea Talionului
Legea Talionului este o lege introdusă de Moise şi prezentată în Vechiul Testament. Aceasta a îmbunătăţit Legea răzbunării, care îngăduia răsplătirea răului cu unul mai mare.
Legea Talionului cerea răsplătirea răului cu un rău egal sau asemănător:
“Iar de va fi şi altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie” (Ieşire 21, 23-25).
Legea Talionului avea ca scop limitarea faptelor rele. În acelaşi timp evita excesele de violenţă admise în Legea anterioară.
Putea fi aplicată doar de preotul sau de judecătorul locului.
Hristos însă, a înlocuit această lege cu legea nouă a iubirii creştine, care cere creştinului să răsplătească răul cu bine. Astfel îl lăsăm pe însuşi Dumnezeu să facă dreptate şi să lucreze spre întoarcerea celor răi la pocăinţă.