Cei 12 Apostoli

Cei 12 Apostoli sunt ucenicii cei mai apropiaţi ai lui Hristos. Ei L-au cunoscut personal pe Hristos cât a trăit pe pământ. Au fost de faţă la Răstignirea şi Învierea Lui. Au crezut în El că este Fiul lui Dumnezeu; i-au urmat învăţătura cu multă dragoste şi râvnă. Au fost trimişi să propovăduiască Evanghelia la toată lumea şi să  transmită oamenilor har sfinţitor. L-au mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii lor. Au avut de întămpinat multe greutăţi, lovituri şi chinuri din partea multor necredincioşi, mai ales în timpul prigonirii creştinilor. Şi-au jertfit viaţa pentru a aduce pe calea mântuirii pe cât mai mulţi oameni. Au făcut multe minuni cu puterea dată lor de la Dumnezeu, cu scopul de a întări credinţa oamenilor în Hristos. Au vindecat mulţi bolnavi prin rugăciunile lor şi chiar au inviat morţi.

Numele lor sunt: Petru (adică Simon), Andrei, Toma, Ioan Teologul, Iacob (fiul lui Zevedeu), Iacob (fiul lui Alfeu), Simon Zilotul, Iuda (fratele lui Iacob), Bartolomeu, Filip, Matei şi Matia.
Împreună cu aceştia este Sfântul Apostol Pavel, considerat Apostolul neamurilor.

La început făcea parte din cei 12 Apostoli şi Iuda Iscarioteanul, dar după ce l-a trădat pe Hristos, s-a sinucis. El a fost înlocuit cu Sfântul Apostol Matia.

Sfântul Apostol Petru

Sfântul Apostol Petru este unul dintre Cei 12 Apostoli. Se numea înainte Simon, dar Hristos l-a numit Chefa, care înseamnă Petru. El avea să fie piatra de temelie a Bisericii lui Hristos. Era cel mai vârstnic dintre apostoli. A fost îndemnat de Andrei, fratele lui, ca să îl cunoască şi el pe Mesia cel aşteptat.  Deşi ţinea mult la Mântuitorul, totuşi când a trebuit să-l mărturisească, de frica persecuţiei, s-a lepădat de trei ori de El. Însă foarte mult s-a căit de aceasta, iar Domnul L-a iertat. Pentru a întări credinţa lui Petru, Hristos l-a făcut martor la unele minuni: la Schimarea la Faţă, la Pescuirea minunată, la Umblarea pe deasupra apei. Lui i-a încredinţat  Hristos şi Cheile Împărăţiei Cerurilor, prin puterea deosebită ce i-a dat-o de a dezlega sau de a lega păcatele oamenilor. Iar el a transmis acest dar minunat, prin hirotonie, tuturor Episcopilor şi preoţilor, şi doar acestora. Ei au putere de la Dumnezeu de a ierta păcatele mărturisite lor la Spovedanie. El a devenit unul dintre cei mai devotaţi apostoli ai Lui Hristos. A predicat cu multă râvnă despre Hristos, deşi a avut de suferit multe chinuri în timpul prigoanelor creştinilor. A fost bătut, schingiuit, pus în temniţe de cei care îi stăteau împotrivă. A întors mulţi oameni la credinţă. A întemeiat comunităţi creştine şi a hirotonit episcopi, preoţi şi diaconi. A făcut multe minuni, a vindecat mulţi bolnavi, a înviat pe Tavita.  A murit în anul 67, la 29 iunie, la Roma, fiind martirizat. A fost răstignit pe cruce cu capul în jos, în timpul prigoanei contra creştinilor, condusă de Împăratul Nero.

Adormirea Maicii Domnului

Adormirea Maicii Domnului înseamnă trecerea de la viaţa pământescă la cea cerească a Sfintei Fecioare Maria.
Se sărbătoreşte în fiecare an în ziua de 15 august.
Sărbătoarea se mai numeşte Sfânta Maria Mare.

Cu trei zile înainte, Maica Domnului a fost înştiinţată de Hristos (prin Arhanghelul Gavriil), că o va lua de la pământ la cele mai presus de ceruri. Auzind aceasta, Fecioara s-a pregătit pentru plecare: s-a rugat îndelung, şi-a luat rămas bun şi iertare de la cei apropiaţi, şi-a pregătit camera şi sicriul.

Domnul Hristos, înconjurat de cete de îngeri, a venit şi a luat la Cer, în Împărăţia Sa, cu mare cinste şi cuviinţă dumnezeiască, sufletul şi trupul Maicii Sale.

Printr-o minune dumnezeiască, au fost aduşi pe nişte nori  Sfinţii Apostoli ca să-şi ia rămas bun şi de la aceştia. Doar Toma a lipsit. În timp ce venea, a văzut pe Maica Domnului, în văzduh, cum se suia spre cer, dar nu a crezut că este adevărat ce vede. Ca semn de mărturie Fecioara Maria i-a dat lui Toma omoforul ei. Ajuns la  înmormântare prea târziu, Toma a rugat pe cei care încă se mai aflau în jurul mormântului, să îl deschidă , ca măcar să o vadă şi el. Au deschis mormântul, dar trupul deja nu se mai afla acolo. Fecioara a fost luată la ceruri şi cu sufletul, dar şi cu trupul său cel sfânt, după cum se cuvenea, fiind maica lui Dumnezeu.

Multe vindecări de boli grele s-au făcut lângă sicriul Ei, celor care au cinstit-o cu evlavie.
Însă cei care au vrut să ajungă lângă sicriu, cu intenţii rele, nu au reuşit, căci au orbit pe loc. Înainte de îngropare, un iudeu (Atonie) s-a apropiat de sicriul Fecioarei, cu gând rău, ca să îl răstoarne. Atunci i s-au lipit mâinile de sicriu şi i-au fost tăiate (în mod nevăzut). A scăpat doar după ce a cerut iertare.

La înmormântarea Fecioarei a fost tânguire mare şi plânset mult. Înainte de a pleca Maica Domnului i-a încredinţat pe toţi că nu îi va părăsi, ci se va ruga mereu la Fiul ei pentru toată lumea. Şi pe toţi care se vor ruga ei cu credinţă, îi va ajuta şi îi va ocroti.

Tradiţia Bisericii ne confirmă faptul că Maica Domnului a fost luată de către Fiul Ei, la Ceruri, în Împărăţia lui Dumnezeu. Ea este solitoarea noastră către Domnul. La Judecata Universală, Maica Domnului va mijloci iertare pentru cei care au cinstit-o în viaţa lor.