Brâul Maicii Domnului

Brâul Maicii Domnului este un brâu pe care l-a purtat Maica Domnului în timpul vieţii pământeşti. De aceea este un obiect sfânt. Acesta a fost păstrat cu mare grijă de creştini. Cinstitul brâu a fost adus de la Ierusalim, la Constantinopol şi pus într-o raclă de aur, cu pecetluire împărătească.

Pe vremea împărăţiei lui Leon cel Înţelept (în jurul anului 900), soţia acestuia, Zoe împărăteasa, era foarte bolnavă şi nimeni nu reuşea să o vindece. Atunci, Fecioara Maria i s-a arătat, spunându-i că dacă se va atinge de Brâul Ei, se va vindeca. Găsind Sfântul Brâu şi atingându-se de el cu credinţă, împărăteasa s-a făcut deplin sănătoasă.

De această minune se aminteşte în fiecare an la data de 31 august. Se aduc laude şi mulţumiri Fecioarei Maria, care ne acoperă şi pe noi creştinii, în mod nevăzut, cu brâul rugăciunilor Sale.