Stilisti

Stiliştii sunt o grupare religioasă care nu se supune Hotârârii Sinodului Ecumenic de la Moscova din anul 1948.
Sinodul a stabilit ca toţi creştinii ortodocşi, atât cei de pe stil nou, cât şi cei de pe stil vechi, să serbeze Paştele la aceeaşi dată, realizându-se astfel unitatea frăţească între toate bisericile ortodoxe.

Numele celor 70 de Apostoli

Cei 70 de Apostoli, la care s-au mai adăugat câţiva, sunt:

Acvila, Agav, Ahaic, Alfeu, Amplia, Anania, Andronic, Apelie, Apfia, Apollo, Arhip, Aristarh, Aristobul, Artema, Asincrit, Barnaba, Carp, Chesarie, Chifa, Clement, Cleopa, Crescent, Crisp, Cvadrat, Cvart, Epafrodit, Epenet, Erast, Ermie, Ermis, Evod, Filimon, Filip, Filolog, Fortunat, Gaie, Iacov, Iason, Irodian, Iunia, Iust, Lin, Luca Evanghelistul, Luchie, Marcu Evanghelistul, Narcis, Natanail, Nicanor, Olimp, Onisifor, Onisim, Parmena, Patrova, Priscila, Prohor, Pudens, Rodion, Ruf, Sila, Silvan, Simeon, Sosipatru, Sostene, Stahie, Ştefan Întâiul-mucenic, Tadeu, Terpne, Tertie, Tihic, Timon, Timotei, Tit, Trofim, Urban, Zaheu, şi Zina.

Zile de praznuire a Sfantului Ioan Botezatorul

  • Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul – la 23 septembrie
  • Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul – la 24 iunie
  • Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorului Domnului – la 7 ianuarie. În aceeaşi zi se prăznuieşte şi aducerea mâinii Sfântului Ioan Botezătorul la Constantinopol.
  • Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul – la 29 august
  • Întâia şi a doua aflare a Capului Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan – la 24 februarie
  • A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul – la 25 mai