Toate cuvintele cu Calendarul ortodox

<<< << < 1 2 3  > >> >>> 

Sfinţii Ioachim şi Ana

Sfinţii Ioachim şi Ana sunt părinţii Fecioarei Maria.
Sfântul Ioachim era din neamul regelui David, iar Sfânta Ana provenea din familia preoţească a lui Aaron.
Ei duceau o viaţă simplă, dar sfântă. Erau foarte credincioşi, nelipsiţi de la biserică în sărbători. Erau însă foarte mâhniţi că nu aveau copii. După 40 de zile de post aspru şi îndelungate rugăciuni făcute cu credinţă şi cu lacrimi amare,  Dumnezeu le-a prevestit (prin Arhanghelul Gavriil), că vor avea un copil. Deşi era la o vârstă  înaintată, prin voia lui Dumnezeu, Sfânta Ana a născut-o, în chip firesc, pe Fecioara Maria.

Cei care vor să aibă copii şi se roagă acestor sfinţi, nu vor regreta.

Sărbătoarea creştină

Sărbătoarea creştină este un eveniment deosebit prin care cinstim pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, sau pe Sfinţi.
Este o petrecere duhovnicească bine organizată, în cadrul bisericii, unde sunt invitaţi toţi credincioşii. Cea mai importantă este Sfânta Liturghie, unde Hristos din nou se naşte, se jertfeşte şi înviază pentru mântuirea oamenilor.

El însuşi a spus că va fi de faţă când sunt măcar doi sau trei, adunaţi în numele Lui. Cu cât participarea noastră este mai numeroasă, cu atât Dumnezeu va revărsa mai mult har peste oameni. Desigur, fiecare vine să-şi aducă darul lui de recunoştinţă şi de preţuire. Cele mai valoroase daruri pe care i le putem aduce lui Dumnezeu sunt inima curată şi smerită, gândul bun pentru semenii noştri şi ruga noasră pentru ei.

Există mai multe sărbători pe parcursul unui an, în care avem prilejul să vorbim mai uşor cu Dumnezeu, mai alesa avându-i mijlocitori direcţi către El pe slujitorii Lui, preoţii. Avem chiar şansa de a-l primi pe Hristos în sufletele şi chiar în trupurile noastre,  prin sfânta Împărtăşanie (care este trupul şi sângele Lui).

Nu este nimeni obligat să vină la o zi de sărbătoare, dar când îndrăgeşti pe cineva, doreşti să îl întâlneşti cât mai des, chiar dacă nu vrei să îi ceri nimic. Iar el, la rândul lui, se bucură. Cu atât mai mult se va bucura Dumnezeu dacă ascultăm de El şi dacă vede că îl dorim şi îl cinstim. Iar ca să avem cele de trebuinţă, stă în puterea Lui. Şi nu doar atât, el ne va da mai mult decât vrem noi, pentru că el ne iubeşte şi ştie ce ne este de folos fiecăruia dintre noi.

An bisericesc

An bisericesc înseamnă totalitatea evenimentelor religioase care au loc în biserica creştin-ortodoxă, pe parcursul unui an calendaristic, începând de la 1 septembrie.
Toate sărbătorile de pe parcursul unui an, precum şi zilele mai importante de pomenire a morţilor, se află scrise, în ordine cronologică, în Calendarul Ortodox.

Proloagele

Proloagele sunt cărţi care conţin vieţile sfinţilor sărbătoriţi în calendar. De asemenea pentru fiecare zi sunt scrise cuvinte de învăţătură.

Sfinţi Întocmai cu Apostolii

Sfinţii Întocmai ca Apostolii sunt sfinţii care prin lucrarea lor deosebită pentru biserica lui Hristos şi pentru marea lor contribuţia lor la răspândirea credinţei creştine în lume, s-au asemănat Apostolilor.

Un exemplu de astfel de sfinţi sunt Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.

Sfinţii Apostoli Petru si Pavel

Sfinţii Apostoli Petru si Pavel sunt cei mai apropiaţi apostoli ai lui Hristos. Ei se serbează în biserică, pe data de 29 august, în fiecare an. Sfântul Apostol Petru este unul dintre Cei 12 Apostoli ai lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel este Apostolul Neamurilor.

Cei 70 de Apostoli

Cei 70 de Apostoli sunt ucenici aleşi de Hristos şi trimişi să predice în lume Evanghelia lui.
Numărul acestor apostoli este aproximativ 70, dar de fapt ei sunt mai mulţi.
Ei sunt alţii decât cei 12 Apostoli.

Apostolul neamurilor

Apostolul neamurilor este Sfântul Apostol Pavel. El a predicat Evanghelia lui Hristos aproape la toate popoarele lumii, cunoscute până la acea dată.

Apostolul Petru

Apostolul Petru este Sfântul Apostol Petru. Se mai numeşte şi Apostolul Simon, sau Simon-Petru.

Sfântul Apostol Pavel

Apostolul Pavel este un  Apostol al lui Hristos. El s-a născut la Tars, în Asia Mică. Părinţii lui erau evrei bogaţi. De la părinţi a moştenit cetăţenie romană. Se numea Saul (cel dorit). Era un mare învăţat. Cunoştea bine şi limba greacă. La început era un aprig persecutor al creştinilor. A fost chemat la credinţă de însuşi Hristos, care i-a apărut pe drumul Damascului într-o lumină strălucitoare. Cu o voce, care a pătruns străfundul fiinţei sale, Mântuitorul l-a întrebat de ce Îl prigoneşte.(La Damasc era formată o comunitate de creştini pe care Saul voia să-i aducă la Ierusalim şi să-i condamne la moarte). De atunci viaţa lui s-a schimbat radical. Din prigonitor a devenit unul din cei mai devotaţi slujitori al lui Hristos şi unul dintre cei mai mari propovăduitori şi apărători ai creştinismului. A făcut trei mari călătorii misionare în lume (între anii 45-54), în care a întors mulţi oameni la credinţa în Hristos. Este considerat Apostolul Neamurilor. A întemeiat comunităţi creştine. A făcut multe minuni printre oameni, cu puterea lui Dumnezeu. A murit ca martir, în timpul prigoanei creştinismului, condusă de Împăratul Nero. A murit în anul 67, la 29 iunie şi a fost îngropat la Roma.

<<< << < 1 2 3  > >> >>>