Toate cuvintele cu Litera I

1 2 3 4 5

Ierodiacon

Ierodiacon înseamnă diacon călugăr.

Invierea mortilor

Învierea morţilor înseamnă învierea tuturor oamenilor care au trăit în lume. Aceasta va fi la Judecata Universală, când Hristos va judeca pe fiecare om, după faptele pe care le-a făcut în viaţă.

Inviat

Înviat înseamnă revenit la viaţă, din moarte.

Izbavire

Izbăvire înseamnă scăpare , salvare, mântuire, a fi ferit de ceva.

Înger

Înger înseamnă o fiinţă spirituală (nu are corp material) creată de Dumnezeu. Îngerii îi slujesc permanent lui Dumnezeu. Ei sunt şi mesageri ai Lui, vestind oamenilor voia lui Dumnezeu. De asemenea ei transmit Lui rugăciunile noastre. Îngerii sunt organizaţi în Cete îngereşti. Fiecare om primeşte la Botez un înger păzitor.

Închinare

Închinare înseamnă a face  plecăciune în faţa cuiva, în semn de profund respect. Mai însamnă a face semnul sfintei cruci, a se ruga.

În limbaj popular se mai spune închinăciune.

Înger păzitor

Îngerul păzitor este îngerul dat de Dumnezeu fiecărui om care este botezat în numele Sfintei Treimi. Acest înger are puterea de a-l ajuta şi de a-l ocroti pe cel credincios, în timpul vieţii.

Iordan

Iordan este fluviul care străbate Libanul, Siria, Israelul şi Iordania şi se varsă în Marea Moartă. În apa acestui fluviu, Sfântul Ioan Botezătorul l-a botezat pe Hristos.

Isus

În religia ortodoxă, Isus se scrie Iisus.

Iisus

Iisus este Iisus Hristos.
Cuvântul “Iisus” înseamnă “Mântuitor”.
El mântuieşte (izbăveşte) lumea din robia păcatelor. Ne deschide astfel drumul către viaţa veşnică şi fericită.
La Bunavestire, Arhanghelul i-a spus Fecioarei Maria că va naşte un fiu care se va chema Iisus.

1 2 3 4 5