Toate cuvintele cu Litera P

<<< << < 1 2 3 4  > >> >>> 

Sfintii patruzeci de mucenici

Cei 40 de mucenici au fost ostaşi romani, care au trăit în vremea împăratului păgân Liciniu. Pentru că au mărturisit credinţa lor în Hristos, au fost supuşi la chinuri.
Au fost aruncaţi, pe timp de iarnă şi ger, în lacul Sevasta unde au fost obligaţi să stea toată noaptea.
Dimineaţa, trupurile neînsufleţite au fost arse şi aruncate într-un râu. Au fost  găsite de creştini, strălucind de o lumină dumnezeească.
Sfinţii 40 de mucenici sunt:
Alexandru, Aghie, Aetie, Acachie, Aglaie, Atanasie, Chiril, Claudie, Candid, Chirion, Domnos, Dometian, Eutihie, Evnichie, Ecdit, Flavie, Filoctimon, Gorgonie, Gaie, Hudion, Isihie, Iraclie, Ilian, Ioan, Ilie, Lisimah, Leontie, Meliton, Nicolae, Prisc, Sacherdon, Sisinie, Severian, Smaragd, Teodul, Teofil, Valent, Valerie, Vivian şi Xantie.

Proscomidia

Proscomidia este slujba făcută de preot în altar, înaintea Liturghiei, prin care se pregătesc prescurile şi vinul în vederea transformării lor în Sfintele  Daruri.

În timpul Liturghiei, prescurea (mai exact Agneţul) şi vinul din Potir, se vor transformă (la Epicleză) în Trupul şi Sângele lui Hristos.

Priveghi

Priveghi înseamnă privegherea care se face în cele trei zile(şi nopţi) înainte de înmormântare, lângă trupul celui mort.
Aceasta înseamnă rugăciuni, atât cele făcute de preoţi, dar şi de rude şi cunoscuţi.
Citirea Psalmilor din Psaltirea lui David este de mult ajutor pentru sufletul celui mort. Se poate citi cu voce tare, sau în gând.
De asemenea se poate citi Acatistul morţilor.
Este bine ca permanent să fie prezente măcar 1-2 persoane, mai ales în timpul nopţii.
Cei care nu pot să se roage, pot ajuta sufletul celui adormit prin prezenţa lor liniştită.
De asemenea putem să ajutăm pe cei din familia îndoliată măcar printr-un sprijin moral, prin încurajări.
Vom evita discuţiile necuviincioase sau cele contradictorii.

Priveghere

Priveghere înseamnă supravegherea atentă a gândurilor şi a faptelor noastre, pentru a nu greşi faţă de Dumnezeu, faţă de oameni şi faţă de noi înşine.

Priveghere mai înseamnă stare de veghe, de nesomn, făcută într-un scop duhovnicesc.

Slujbă de priveghere înseamnă rugăciuni făcute noaptea, renunţând total sau parţial la odihna nopţii.
Aceasta se face de obicei în mânăstiri.

Pomenire

1. Pomenirea numelor de botez înseamnă rostirea lor (cu voce sau în gând), de către preot, în cadrul rugăciunilor sau a slujbelor din biserică. Aceasta se face cu scopul ca cei pomeniţi să fie ajutaţi de Dumnezeu, în mod special.

2. Pomenire mai înseamnă Parastas.

Patima

1. Patima este un păcat pe care omul îl repetă des, un viciu.

2. Patima mai are sens de jertfă, de chin. Pătimire înseamnă suferinţă.

Patimile lui Hristos înseamnă jertfa Sa şi chinuirea suferită la Răstignirea pe cruce.

Prooroc

Prooroc înseamnă om cu o viaţă sfântă, ales de Dumnezeu, ca să prevestească şi să descrie fapte care se vor petrece în viitor.

Pască

Pasca este o pâine specială care se sfinţeşte în biserică şi se dă creştinilor în noaptea de Paşte.

Proloagele

Proloagele sunt cărţi care conţin vieţile sfinţilor sărbătoriţi în calendar. De asemenea pentru fiecare zi sunt scrise cuvinte de învăţătură.

Propovăduire

Propovăduire înseamnă mărturisire şi răspândire a credinţei creştine.

<<< << < 1 2 3 4  > >> >>>