Dictionar Ortodox

Sfântul Ioan Botezătorul a avut marea cinste de la Dumnezeu de a-l boteza pe Iisus Hristos.
Printre oamenii care au venit la râul Iordan să se boteze, Ioan l-a recunoscut pe Hristos. Căci i se descoperise mai inainte de către Dumnezeu, că acela peste care se va coborâ Duhul Sfânt ca un porumbel alb, acela este Fiul lui Dumnezeu.

El a botezat cu botezul pocăinţei, iar Iisus Hristos avea să boteze cu Duhul Sfânt.
Însuşi Ioan spunea “va veni după mine cel care este mai mare decât mine şi căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. El va boteza cu Duh Sfânt.”

Sfântul Ioan a pregătit calea Domnului, întorcând pe mulţi oameni la credinţă şi la recunoaşterea lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu.
El cheamă oamenii la mărturisirea păcatelor în scopul conştientizării lor şi a căinţei pentru acestea. Însă nu el era cel care putea să şi ierte păcatele, ci Mântuitorul Hristos, după Patima şi Învierea Sa.

Prin viaţa lui sfântă şi cu aspre nevoinţe, prin credinţa lui şi dragostea către Hristos, el avea puterea de la Dumnezeu de a lumina sufletele oamenilor.
El era o făclie de lumină, un exemplu viu pentru cei din jurul său.

El îndemna pe oameni nu numai la pocăinţă şi la apropiere de Dumnezeu, dar şi la milostenie faţă de cei aflaţi în lipsă şi suferinţă. El spune că cel care are două haine să dea şi celui ce nu are. Adică ne îndeamnă să ajutăm din prinosul bunurilor nostre şi pe cei lipsiţi.

Serbarea Sfântului Ioan Botezătorul se face imediat după Bobotează, adică pe 7 ianuarie, având legătură cu aceasta.

Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan este primul mucenic, omorât pentru mărturisirea credinţei în Hristos. A fost ucis cu pietre de păgâni.

Soborul Maicii Domnului are loc în biserică în a doua zi de Crăciun. Se aduce în mod special cinste şi slavă Maicii Domnului, cea care l-a născut pe Hristos. Este o zi de mare bucurie .

Sfântul Ierarh  Spiridon ajută pe oricine i se roagă cu credinţă. Vindecă bolile, mijlocind la Dumnezeu iertarea păcatelor celor bolnavi. Încă din timpul vieţii a făcut multe minuni. A prefăcut un şarpe în aur, ajutând pe săracul care i-a  cerut milă, a vorbit cu femeia care murise, a vindecat multe boli grave. La Sinodul I Ecumenic, a arătat cum cărămida este compusă în acelaşi timp din foc, din apă şi din lut, explicând printr-o minune, unitatea şi în acelaşi timp diversitatea Sfintei Treimi. O altă minune deosebită este cea cu caii. Moaştele sale se află în Insula Corfu din Grecia şi sunt făcătoare de minuni. De multe ori chiar dispar din raclă, pentru a merge în ajutorul celor care îl cheamă cu dinadinsul, şi se întorc calde, iar încălţămintea este tocită şi plină de pământ şi iarbă. O mică parte din sfintele sale moaşte se află şi în Bucureşti, la Catedrala care îi poartă numele.

Sfântul Cuvios Stelian este ocrotitorul copiilor, precum şi a tuturor oamenilor care i se roagă cu credinţă.
El a vindecat pe mulţi copii grav bolnavi.
Racla cu sfintele sale moaşte se află la biserica din Bucureşti, care îi poartă numele.

Sfinţii Ioachim şi Ana sunt părinţii Fecioarei Maria.
Sfântul Ioachim era din neamul regelui David, iar Sfânta Ana provenea din familia preoţească a lui Aaron.
Ei duceau o viaţă simplă, dar sfântă. Erau foarte credincioşi, nelipsiţi de la biserică în sărbători. Erau însă foarte mâhniţi că nu aveau copii. După 40 de zile de post aspru şi îndelungate rugăciuni făcute cu credinţă şi cu lacrimi amare,  Dumnezeu le-a prevestit (prin Arhanghelul Gavriil), că vor avea un copil. Deşi era la o vârstă  înaintată, prin voia lui Dumnezeu, Sfânta Ana a născut-o, în chip firesc, pe Fecioara Maria.

Cei care vor să aibă copii şi se roagă acestor sfinţi, nu vor regreta.

Sfinţii au fost oameni, care prin credinţa şi dragostea lor deosebită pentru Dumnezeu, prin viaţa lor curată şi plină de virtuţi, prin faptele lor bune şi prin jertfa lor pentru Dumnezeu şi binele aproapelui, au ajuns în Împărăţia Lui. Ei se roagă neîncetat pentru noi. Ei sunt mijlocitori ai noştri către Dumnezeu. Rugăciunile lor sunt împlinite.
Există mulţi oameni care deşi la început au dus o viaţă păcătoasă, dar prin întorcerea lor sinceră la credinţă, prin pocăinţa lor, prin lupta şi jertfa lor pentru o viaţă virtuoasă şi pentru apărarea credinţei, au ajuns sfinţi.

Sărbătoarea creştină este un eveniment deosebit prin care cinstim pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, sau pe Sfinţi.
Este o petrecere duhovnicească bine organizată, în cadrul bisericii, unde sunt invitaţi toţi credincioşii. Cea mai importantă este Sfânta Liturghie, unde Hristos din nou se naşte, se jertfeşte şi înviază pentru mântuirea oamenilor.

El însuşi a spus că va fi de faţă când sunt măcar doi sau trei, adunaţi în numele Lui. Cu cât participarea noastră este mai numeroasă, cu atât Dumnezeu va revărsa mai mult har peste oameni. Desigur, fiecare vine să-şi aducă darul lui de recunoştinţă şi de preţuire. Cele mai valoroase daruri pe care i le putem aduce lui Dumnezeu sunt inima curată şi smerită, gândul bun pentru semenii noştri şi ruga noasră pentru ei.

Există mai multe sărbători pe parcursul unui an, în care avem prilejul să vorbim mai uşor cu Dumnezeu, mai alesa avându-i mijlocitori direcţi către El pe slujitorii Lui, preoţii. Avem chiar şansa de a-l primi pe Hristos în sufletele şi chiar în trupurile noastre,  prin sfânta Împărtăşanie (care este trupul şi sângele Lui).

Nu este nimeni obligat să vină la o zi de sărbătoare, dar când îndrăgeşti pe cineva, doreşti să îl întâlneşti cât mai des, chiar dacă nu vrei să îi ceri nimic. Iar el, la rândul lui, se bucură. Cu atât mai mult se va bucura Dumnezeu dacă ascultăm de El şi dacă vede că îl dorim şi îl cinstim. Iar ca să avem cele de trebuinţă, stă în puterea Lui. Şi nu doar atât, el ne va da mai mult decât vrem noi, pentru că el ne iubeşte şi ştie ce ne este de folos fiecăruia dintre noi.

Şerpii Maicii Domnului sunt şerpii care vin în fiecare an la Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, într-o biserică de pe insula Kefalonia din sud-vestul Greciei. Ei intră grăbiţi în biserică, se încolăcesc pe icoane, în semn de preţuire. Deşi sunt veninoşi, nu muşcă atunci pe nimeni. Ei dispar imediat după terminarea Praznicului.

Suferinţa, de obicei, este consecinţa păcatului. Ea poate să fie urmarea păcatelor proprii sau ale altor oameni. Suferinţa este îngăduită de Dumnezeu pentru îndreptarea vieţii omului, pentru iertarea păcatelor şi pentru mântuirea sufletului.
Dacă este acceptată cu răbdare, smerenie şi fără cârtire, ea poate deveni un izvor de bucurii şi fericire. Suferinţa poate fi vremelnică sau veşnică. Ea poate fi micşorată de Dumnezeu, sau chiar înlăturată, prin căinţă sinceră pentru păcate, spovedanie şi îndreptare.

În viaţa aceasta, Dumnezeu nu îngăduie omului credincios mai multă suferinţă decât poate el să ducă. Şi nu numai atât, dar odată cu suferinţa, îi trimite şi ajutorul Său, ca să o poată depăşi cu bine.