Harisma

Harismă înseamnă un dar deosebit primit de către un om, de la Duhul Sfânt.

Persoanele harismatice fac lucrător Harul lui Dumnezeu în viața oamenilor.

Acestea sunt persoane care și-au acordat voia proprie cu voia lui Dumnezeu. Ei au o viață sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu.

Acoperamantul Maicii Domnului

Acoperământul Maicii Domnului înseamnă ocrotirea pe care o dă Maica Domnului, oamenilor care o cinstesc.

Acoperământul Maicii Domnului înseamnă şi acoperământul luminos cu care Sfânta Fecioara Maria a acoperit poporul care se ruga în biserica din Vlaherne.

Există și rugăciunea numită “Acatistul Acoperământul Maicii Domnului”, care este de mult ajutor.

Sfinţii Epictet şi Astion

Sfintii Epictet si Astion sunt doi dintre cei mai vechi martiri din România. Ei au trăit în secolul al III-lea, în timpul persecutiei împăratului păgân Diocletian.
Epictet era preot, originar din parţile Rasăritului.
Tânărul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. S-a convertit la creştinism datorită preotului Epictet. Împreuna ei au ajuns în cetatea Halmyris, situată în Dobrogea. Aici au întors mulţi oameni la credinţă.
Mărturisind că sunt creştini, au fost persecutaţi şi cumplit chinuiţi.
Sfinţii Epictet şi Astion au primit cununa muceniciei in ziua de 8 iulie anul 290.
Moaştele lor s-au descoperit în anul 2001,  de o echipa de arheologi, româno-americană. S-au găsit într-o criptă aflată sub altarul bazilicii Episcopale a Halmyrisului.
Cercetările amănunţit făcute au demonstrat că aceşti doi martiri creştini, au fost schingiuiţi si apoi executaţi prin decapitare.
Acum moaştele lor (cea mai mare parte) se află la Mănăstirea „Sfinţii Mucenici şi Doctori fără arginţi Epictet şi Astion – Halmyris” din judeţul Tulcea.
Părticele din aceste sfinte moaşte se găsesc şi în Bucureşti, la Biserica Eroilor şi la Biserica Sfinţilor Români.
Sfinţii au făcut şi fac multe minuni cu cei care se roagă lor cu credinţă.
Au puterea de a vindeca orice fel de boli, chiar şi cancer.

 

Slabanogul din Capernaum

Slabanogul din Capernaum era un om foarte bolnav din acea localitate, care nu se putea ridica din pat. A fost adus la Iisus de nişte prieteni credincioşi. Iisus văzându-le credinţa, i-a iertat păcatele şi bolnavul a plecat sănătos, spre uimirea celorlalţi.