Toate cuvintele cu pacate

1 2

Pacat capital

Păcat capital înseamnă păcat de moarte.

Pacatul Stramosesc

Păcatul strămoşesc este păcatul făcut de Adam şi Eva. Ei, deşi erau în Rai, nu au dat ascultare poruncii lui Dumnezeu.
Vrând să fie mai puternici decât Creatorul lor, înşelaţi de sfatul şarpelui, au mâncat din mărul din care Dumnezeu le-a spus să nu guste.

Molifta

Moliftă sau molitvă este o rugăciune specială pentru iertare a păcatelor, făcută în anumite situaţii.

Viciu

Viciu înseamnă păcat repetat, care a devenit o obişnuinţă.

Adulter

Adulter este păcatul nerespectării jurământului făcut de soţi la Cununie.

Vinerea Mare

Vinerea Mare este în săptămâna Patimilor. Este ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. El s-a jertfit pentru iertarea păcatelor oamenilor.
Seara, în biserici se face denia Prohodului Domnului Hristos.

Saptamana Patimilor

Săptămâna Patimilor este ultima săptămâna din Postul Mare, înainte de Paşti. Se mai numeşte săptămâna Mare.
Retrăim acum ultimele zile din viaţa lui Hristos, Răstignirea şi moartea Sa, punerea în mormânt. Este o perioadă de întristare pentru suferinţa Domnului, dar şi de căiţă pentru păcatele noastre.
În acelaţi timp aşteptăm, cu nădejde şi bucurie, Învierea.

Postul Pastelui

Postul Paştelui (sau Postul Mare) este perioada de 50 de zile înainte de Paşti. Ne pregătim duhovniceşte prin mult post, rugăciuni şi alte fapte bune, în vederea Învierii lui Hristos. Ne curăţim sufletele prin pocăinţă şi spovedanie şi ne străduim să dobândim virtuţile creştine.

Păcatele împotriva Duhului Sfânt

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt :

1. Necredinţa şi împotrivirea la adevărul dumnezeesc (până la moarte).

2. Lepădarea de Hristos şi de biserica Lui. (apostazia).

3. Încrederea prea mare în bunătatea lui Dumnezeu (care te face să săvârşeşti neîncetat păcate, considerând că Dumnezeu te va ierta).

4. Deznădejdea în bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu (cel mai cumplit păcat este sinuciderea)

5. Nepocăinţa (până la moarte) şi nesocotirea darurilor lui Dumnezeu.

6. Pizmuirea aproapelui (pentru harul dumnezeesc primit şi pentru faptele bune săvârşite).

Pacatele strigatoare la cer

Păcatele strigătoare la cer sunt:

1. Uciderea ( şi avortul ).
2. Sodomia ( adică desfrâul împotriva firii ).
3. Oprirea plăţii lucrătorilor.
4. Asuprirea văduvelor şi orfanilor.
5. Batjocorirea şi asuprirea părinţilor.

1 2