Sărbătoarea creştină

Sărbătoarea creştină este un eveniment deosebit prin care cinstim pe Dumnezeu, pe Maica Domnului, sau pe Sfinţi.
Este o petrecere duhovnicească bine organizată, în cadrul bisericii, unde sunt invitaţi toţi credincioşii. Cea mai importantă este Sfânta Liturghie, unde Hristos din nou se naşte, se jertfeşte şi înviază pentru mântuirea oamenilor.

El însuşi a spus că va fi de faţă când sunt măcar doi sau trei, adunaţi în numele Lui. Cu cât participarea noastră este mai numeroasă, cu atât Dumnezeu va revărsa mai mult har peste oameni. Desigur, fiecare vine să-şi aducă darul lui de recunoştinţă şi de preţuire. Cele mai valoroase daruri pe care i le putem aduce lui Dumnezeu sunt inima curată şi smerită, gândul bun pentru semenii noştri şi ruga noasră pentru ei.

Există mai multe sărbători pe parcursul unui an, în care avem prilejul să vorbim mai uşor cu Dumnezeu, mai ales avându-i mijlocitori direcţi către El pe slujitorii Lui, preoţii. Avem chiar şansa de a-l primi pe Hristos în sufletele şi chiar în trupurile noastre,  prin sfânta Împărtăşanie (care este trupul şi sângele Lui).

Nu este nimeni obligat să vină la o zi de sărbătoare, dar când îndrăgeşti pe cineva, doreşti să îl întâlneşti cât mai des, chiar dacă nu vrei să îi ceri nimic. Iar el, la rândul lui, se bucură. Cu atât mai mult se va bucura Dumnezeu dacă ascultăm de El şi dacă vede că îl dorim şi îl cinstim. Iar ca să avem cele de trebuinţă, stă în puterea Lui. Şi nu doar atât, el ne va da mai mult decât vrem noi, pentru că el ne iubeşte şi ştie ce ne este de folos fiecăruia dintre noi.

Otpust

Otpust este rugăciunea pe care preotul o rosteşte la sfârşitul unei slujbe religioase: “Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.”

Crezul

Crezul este o rugăciune prin care este mărturisită  în mod scurt şi concis credinţa creştin-ortodoxă.
Rostind crezul mărturisim credinţa noastră în Dumnezeu, adică în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul (Iisus Hristos) şi Duhul Sfânt.

De asemenea, este arătat rostul venirii lui Hristos printre oameni:
“care pentru noi oamenii şi pentru mântuirea noastră”; credem şi mărturisim că Hristos s-a întrupat din Fecioara Maria, s-a născut om; credem şi mărturisim că El a fost răstignit pentru iertarea păcatelor oamenilor, a fost îngropat ca un om, dar apoi a Înviat. Şi iarăşi va veni, la sfârşitul lumii ca Judecător.

Crezul, numit şi Simbolul Credinţei Ortodoxe, a fost elaborat de Sfinţii Părinţi, la primul Sinod ecumenic de la Niceea (în anul 325) şi completat la al doilea Sinod ecumenic, ţinut la Constantinopol.

Sfinţii Zaharia şi Elisabeta

Sfinţii Zaharia şi Elisabeta sunt părinţii Sfântului Ioan Botezătorul.
Zaharia era preot, din ceata preoţească a lui Abia.
Elisabeta era una dintre fetele lui Aaron şi era rudă cu Fecioara Maria.
Ei duceau o viaţă sfântă, plăcută lui Dumnezeu.
Durerea lor cea mare era că nu aveau copii. Dar făceau mereu rugăciuni cu credinţă către Dumnezeu, ca să le dea un copil.
Într-o zi, în timp ce se afla în biserică la slujbă, lui Zaharia i s-a arătat Arhanghelul Gavriil. Acesta i-a adus de la Dumnezeu vestea că va avea un copil. L-a încredinţat că soţia lui, Elisabeta, deşi înaintată în vârstă, va rămâne însărcinată, iar copilul ce se va naşte va avea o viaţă sfântă. El  va merge “în duhul şi cu puterea lui Ilie”, nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele maicii sale se va umple de Duh  Sfânt.  I-a mai spus că se va numi Ioan.
Pentru că Zaharia s-a îndoit la început de spusele îngerului, i s-a vestit şi faptul că va rămâne mut până în ziua când aveau să se împlinească toate acestea.
Totul s-a petrecut întocmai. Spre marea lor bucurie, Zaharia şi Elisabeta au primit de la Dumnezeu un fiu, care s-a numit Ioan.

Rugăciunea

Rugăciunea înseamnă vorbirea omului cu Dumnezeu.
Ea poate fi de cerere, de mulţumire sau de laudă.
Ne putem exprima prin cuvintele noastre proprii, sau putem citi din cărţi de rugăciuni.
Ne putem ruga cu voce tare, sau în gând, înălţând mintea noastră la Dumnezeu.
Atunci când cuvintele rugăciunii pătrund şi inima, rugăciunea devine mai puternică.
Ne rugăm uneori individual, alteori în grup, sub oblăduirea unui preot, în biserică.
Ne putem ruga oricând şi în orice împrejurare.
Rugăciunea adevărată este cea făcută în numele Sfintei Treimi.
Credincioşii se roagă către Hristos, către Maica Domnului, către sfinţi şi către toate sfintele Puteri Cereşti.
Sfinţii sunt mijlocitorii noştri către Dumnezeu.
Când ne rugăm trebuie să fim împăcaţi cu semenii noştri, să îi iertăm, pentru a avea pace în suflet.

Posibilitatea de fi în comuniune cu Hristos este un mare dar dat de Dumnezeu oamenilor şi o mare cinste.