Penticostar

1.  Penticostar este perioada din anul bisericesc, care începe din ziua de Înviere până la Rusalii.
2.  Penticostar este cartea care conţine cântările slujbelor bisericeşti din perioada menţionată mai sus.

 

Psaltirea

Psaltirea este cartea bisericească care conţine Psalmii lui David.
Psalmii regelui David se află în Vechiul Testament din Biblie. Aceştia sunt în număr de 150 şi sunt grupaţi în 20 de catisme.
Psalmii, ca rugăciuni, se citesc în cadrul multor slujbe din biserică. Se pot citi şi individual (cu binecuvântarea duhovnicului), fiind de mult folos.

Mosii de toamna

Moşii de toamnă sunt în prima sâmbătă din luna noiembrie, de obicei în apropierea Postului Crăciunului.
În biserici se face Pomenirea morţilor.
Dimineaţa are loc Sfânta Liturghie, după care începe slujba Parastasului.
Se face pomenirea tuturor moşilor şi strămoşilor noştri adormiţi în dreapta credinţă, în nădejdea Învierii.
Este importantă în primul rând participarea noastră la slujbă (în linişte, cu atenţie şi cu credinţă), apoi pomelnicul pe care îl dăm preotului, cu numele de botez al celor morţi din familie.
De mult ajutor pentru iertarea sufletelor celor adormiţi este şi coliva, care se aduce la biserică, împreună cu o pâine şi puţin vin. Cei care au posibilitate, pot împărţi şi câteva pacheţele cu mâncare la cei săraci.