Toate cuvintele cu duhovnicesc
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica se sărbătoreşte la 3 decembrie. A fost mulţi ani stareţ al mânăstirilor Cernica şi Căldăruşani, în care a rânduit viaţa monahală după tradiţia athonito-paisiană. A trecut la cele veşnice în anul 1806 şi a fost înmormântat la mânăstire Cernica. Era bun şi smerit, a atras mulţi călugări la mânăstire prin exemplul personal de dăruire pentru Hristos şi semenii săi. A dus o viaţă ascetică, continuând modul de vieţuire din anii petrecuţi la Muntele Athos. A fost canonizat în anul 2005. Sfântul său cap, care răspândeşte un miros plăcut, se află într-o raclă, la mânăstirea Cernica, lângă moaştele Sfântului Calinic.
Toate cuvintele cu Calendar crestin-ortodox, Calendarul ortodox, crestin-ortodox, dragoste, duhovnicesc, Dumnezeu, Hristos, iubire, Litera S, moaste, monah, ortodox, Sfinţi, smerit | Adaugati comentarii
Patericul este o carte care cuprinde învăţături înţelepte şi relatări din propria experienţă, ale mai multor monahi şi părinţi duhovniceşti.
Cuvântul “Pater”, în limba greacă, înseamnă “tată”.
Se mai numeşte şi Cartea bătrânilor, deoarece conţine istorisiri ale călugărilor cu experienţă.
Există mai multe feluri de Pateric, dar cel clasic este Patericul Egiptean.
Toate cuvintele cu crestin-ortodox, duhovnicesc, intelepciune, Litera P, monah, om, ortodox, pacate, patimi, pocainta, smerit, suflet | Adaugati comentarii
Avva înseamnă părinte, tată.
Se poate referi:
1. la Tatăl ceresc,
sau
2. la un călugăr vârstnic, înduhovnicit.
Toate cuvintele cu duhovnicesc, Dumnezeu, Litera A, monah | Adaugati comentarii
Naşii de cununie trrebuie să fie două persoane cununate religios. Ei sunt cei care îşi asumă responsabilitatea îndrumării duhovniceşti a tinerilor care se căsătoresc atunci în biserică.
Toate cuvintele cu biserica, credincios, crestin, cununie, duhovnicesc, Litera N, lumanari, preot, slujba | Adaugati comentarii
Divin înseamnă dumnezeiesc, sfânt.
Toate cuvintele cu duhovnicesc, Dumnezeu, Litera D | Adaugati comentarii
Post negru se consideră atunci când nu mănânci nimic toată ziua, într-un scop duhovnicesc.
Se recomandă să avem binecuvântarea duhovnicului.
Toate cuvintele cu duhovnicesc, Litera P, post | Adaugati comentarii
Rugăciunea înseamnă vorbirea omului cu Dumnezeu.
Ea poate fi de cerere, de mulţumire sau de laudă.
Ne putem exprima prin cuvintele noastre proprii, sau putem citi din cărţi de rugăciuni.
Ne putem ruga cu voce tare, sau în gând, înălţând mintea noastră la Dumnezeu.
Atunci când cuvintele rugăciunii pătrund şi inima, rugăciunea devine mai puternică.
Ne rugăm uneori individual, alteori în grup, sub oblăduirea unui preot, în biserică.
Ne putem ruga oricând şi în orice împrejurare.
Rugăciunea adevărată este cea făcută în numele Sfintei Treimi.
Credincioşii se roagă către Hristos, către Maica Domnului, către sfinţi şi către toate sfintele Puteri Cereşti.
Sfinţii sunt mijlocitorii noştri către Dumnezeu.
Când ne rugăm trebuie să fim împăcaţi cu semenii noştri, să îi iertăm, pentru a avea pace în suflet.
Posibilitatea de fi în comuniune cu Hristos este un mare dar dat de Dumnezeu oamenilor şi o mare cinste.
Toate cuvintele cu biserica, crestin-ortodox, duhovnicesc, Dumnezeu, Litera R, preot, Rugaciuni, sarbatori, slujba, suflet | Adaugati comentarii