Staret
Stareţ este monahul care conduce o mânăstire.
Stareţ este monahul care conduce o mânăstire.
Săptămâna Mare este Săptămâna Patimilor.
Denumirea de “Sfânt Părinte” se referă la parinţii celor şapte Sinoade Ecumenice. Se foloseşte însă şi când vorbim despre alţi sfinţi.
Salutul pascal este salutul dintre creştini în perioada de la Paşti până la Înălţare.
Se spune:
Hristos a Înviat!
şi se răspunde
Adevărat a Înviat!
Sâmbăta lui Lazăr este cu o zi înainte de Florii. Este zi de pomenire a morţilor (ultima zi de pomenire din Postul Paştelui).
Hristos l-a înviat din morţi pe Lazăr (cu câteva zile înainte de Răstignire), arătând astfel oamenilor că există înviere.
Însuşi Hristos a înviat!
Toţi morţii vor învia la Judecata Universală.
Sfeştania înseamnă stropirea unei casei (sau a unei biserici) cu aghiasmă, de către preot.
După rugăciunile pentru sfinţirea apei, preotul stropeşte cu aghiasmă atât casa, cât şi pe credincioşii prezenţi.
Slujba sfeştaniei cuprinde şi rugăciuni pentru ocrotirea casei, cât şi pentru sănătatea şi ajutorul celor care locuiesc în ea.
Sihastru sau isihastru înseamnă călugăr care trăieşte retras în singurătate.
Sfântul Ioan Botezătorul a avut marea cinste de la Dumnezeu de a-l boteza pe Iisus Hristos.
Printre oamenii care au venit la râul Iordan să se boteze, Ioan l-a recunoscut pe Hristos. Căci i se descoperise mai inainte de către Dumnezeu, că acela peste care se va coborâ Duhul Sfânt ca un porumbel alb, acela este Fiul lui Dumnezeu.
El a botezat cu botezul pocăinţei, iar Iisus Hristos avea să boteze cu Duhul Sfânt.
Însuşi Ioan spunea “va veni după mine cel care este mai mare decât mine şi căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. El va boteza cu Duh Sfânt.”
Sfântul Ioan a pregătit calea Domnului, întorcând pe mulţi oameni la credinţă şi la recunoaşterea lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu.
El cheamă oamenii la mărturisirea păcatelor în scopul conştientizării lor şi a căinţei pentru acestea. Însă nu el era cel care putea să şi ierte păcatele, ci Mântuitorul Hristos, după Patima şi Învierea Sa.
Prin viaţa lui sfântă şi cu aspre nevoinţe, prin credinţa lui şi dragostea către Hristos, el avea puterea de la Dumnezeu de a lumina sufletele oamenilor.
El era o făclie de lumină, un exemplu viu pentru cei din jurul său.
El îndemna pe oameni nu numai la pocăinţă şi la apropiere de Dumnezeu, dar şi la milostenie faţă de cei aflaţi în lipsă şi suferinţă. El spune că cel care are două haine să dea şi celui ce nu are. Adică ne îndeamnă să ajutăm din prinosul bunurilor nostre şi pe cei lipsiţi.
Serbarea Sfântului Ioan Botezătorul se face imediat după Bobotează, adică pe 7 ianuarie, având legătură cu aceasta.
Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan este primul mucenic, omorât pentru mărturisirea credinţei în Hristos. A fost ucis cu pietre de păgâni.
Soborul Maicii Domnului are loc în biserică în a doua zi de Crăciun. Se aduce în mod special cinste şi slavă Maicii Domnului, cea care l-a născut pe Hristos. Este o zi de mare bucurie .