Carturar
Cărturarul este un om învăţat.
Cărturarul este un om învăţat.
Biblia ortodoxă (Sfânta Scriptură) este cartea sfântă fundamentală, care cuprinde Vechiul şi Noul Testament.
1. Sinaxarul este o carte religioasă care descrie pe scurt viețile sfinților.
2. Sinaxar înseamnă calendar în care sunt specificate numele sfinţilor care se sărbătoresc în fiecare zi a anului.
Oblăduire înseamnnă ocrotire, protecţie.
Oblăduire înseamnă şi conducere, îndrumare, stăpânire.
Sfânta Muceniţă Filofteia (Filoteea) se sărbătoreşte la 7 decembrie.
Filofteia a fost o copilă credinciosă, orfană de mamă. Cu toate că mama sa vitregă o prigonea, fecioara ajuta în ascuns pe oamenii nevoiaşi. A fost ucisă cu barda de tatăl ei, pe când ea dădea milostenie la săraci.
Trupul său mort a fost înconjurat de o lumină cerească strălucitoare. Iar greutatea lui era atât de mare încât nu a putut fi ridicat de la pământ. Episcopul şi preoţii care venise au început să rostească numele mai multor mânăstiri din zonă. Abia când s-a rostit numele bisericii de la Curtea de Argeş, corpul ei a devenit dintr-o dată foarte uşor. Atunci toţi au înţeles că acolo a fost voia sfintei ca să meargă. Moaştele ei se află şi astăzi la mânăstirea Curtea de Argeş.
Psalmul este format din mai multe versuri. Cei mai cunoscuţi sunt cei 150 de psalmi compuşi de regele David. Aceştia se află în Biblie. Cartea care cuprinde psalmii este Psaltirea.
Arianismul este o erezie care a fost introdusă de Arie, în secolul al IV-lea. Arie nu recunoştea dumnezeirea lui Hristos, ci considera doar că este un om genial.
Această erezie a fost combătută şi înlăturată prin hotărârea Sfinţilor Părinţi, la Sinodul ecumenic de la Niceea.
Panihida este o carte bisericească folosită de preoţi la slujbele de înmormântare.
Cartea cuprinde toate rânduielile şi textul slujbelor şi rugăciunilor pentru cei morţi.