Sfântul mucenic Gheorghe a mărturisit pe Hristos cu preţul vieţii lui. Moaştele sale se află în oraşul Lida. O mică parte a fost adusă şi la Roma, în biserica ce-i poartă numele.
El a fost la început ostaş împărătesc în oastea împăratului Diocleţian. Pentru că nu a vrut să se închine la idoli, ci a mărturisit că este creştin, a fost supus la chinuri cumplite. Dar rămânând nevătămat, prin darul lui Hristos şi nereuşind să îl omoare, a fost ucis cu sabia.
El multe munci a răbdat de la păgînii care-l sileau să se lepede de Hristos, dar cu vitejie pe toate răbdîndu-le şi bine săvîrşindu-şi mărturisirea numelui lui Hristos, a luat dar de la Dumnezeu ca să facă semne şi minuni.
Toate cuvintele cu Litera G, Nume sfinţi, Sfinţi | Adaugati comentarii
A fost un pustnic care a a trăit în pustiul Egiptului. El a întemeiat primele obşti de monahi. A dus o viaţă sfântă, de aspre nevoinţe călugăreşti. A primit de la Dumnezeu darul înaintevederii. El vedea de la mare depărtare cum ieşeau sufletele oamenilor şi cum erau întâmpinate de îngeri. A trăit 103 ani.
Toate cuvintele cu Litera A, Sfinţi | Adaugati comentarii
Sihastru sau isihastru înseamnă călugăr care trăieşte retras în singurătate.
Toate cuvintele cu Litera S | 1 Comentariu
Chinovie înseamnă o comunitate de călugări.
Toate cuvintele cu Litera C | Adaugati comentarii
Sfântul Ioan Botezătorul a avut marea cinste de la Dumnezeu de a-l boteza pe Iisus Hristos.
Printre oamenii care au venit la râul Iordan să se boteze, Ioan l-a recunoscut pe Hristos. Căci i se descoperise mai inainte de către Dumnezeu, că acela peste care se va coborâ Duhul Sfânt ca un porumbel alb, acela este Fiul lui Dumnezeu.
El a botezat cu botezul pocăinţei, iar Iisus Hristos avea să boteze cu Duhul Sfânt.
Însuşi Ioan spunea “va veni după mine cel care este mai mare decât mine şi căruia nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălţămintei. El va boteza cu Duh Sfânt.”
Sfântul Ioan a pregătit calea Domnului, întorcând pe mulţi oameni la credinţă şi la recunoaşterea lui Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu.
El cheamă oamenii la mărturisirea păcatelor în scopul conştientizării lor şi a căinţei pentru acestea. Însă nu el era cel care putea să şi ierte păcatele, ci Mântuitorul Hristos, după Patima şi Învierea Sa.
Prin viaţa lui sfântă şi cu aspre nevoinţe, prin credinţa lui şi dragostea către Hristos, el avea puterea de la Dumnezeu de a lumina sufletele oamenilor.
El era o făclie de lumină, un exemplu viu pentru cei din jurul său.
El îndemna pe oameni nu numai la pocăinţă şi la apropiere de Dumnezeu, dar şi la milostenie faţă de cei aflaţi în lipsă şi suferinţă. El spune că cel care are două haine să dea şi celui ce nu are. Adică ne îndeamnă să ajutăm din prinosul bunurilor nostre şi pe cei lipsiţi.
Serbarea Sfântului Ioan Botezătorul se face imediat după Bobotează, adică pe 7 ianuarie, având legătură cu aceasta.
Toate cuvintele cu Litera I, Litera S, botez | Adaugati comentarii
Boboteaza înseamnă Botezul Domnului Hristos.
Iisus Hristos a îngăduit să fie botezat, deşi era fără de păcat. A fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul la râul Iordan.
A primit botezul pocăinţei, pentru a ne da pildă de smerenie şi ascultare faţă de Dumnezeu. Este un îndemn pentru orice om de a merge la mărturisire la preot, chiar dacă se consideră fără de păcat.
În timp ce se boteza Hristos, s-au deschis cerurile şi s-a pogorât peste El Duhul Sfânt, ca un porumbel alb, iar un glas din cer s-a auzit zicând: “Acesta este Fiul meu întru care am binevoit!”
Prin această arătare sfântă, Dumnezeu vrea să întărească în oameni convingerea că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.
Sunt prezente aici persoanele Sfintei Treimi: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Duhul Sfânt se coboară asupra lui Iisus în chip de porumbel, iar Tatăl din cer îl declară ca fiind Fiul Său.
În perioada praznicului Bobotezei (începând din ajunul Bobotezei, până la Odovanie), orice creştin poate bea Aghiazmă mare.
Toate cuvintele cu Litera B | 3 Comentarii
Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan este primul mucenic, omorât pentru mărturisirea credinţei în Hristos. A fost ucis cu pietre de păgâni.
Toate cuvintele cu Litera S | Adaugati comentarii
Soborul Maicii Domnului are loc în biserică în a doua zi de Crăciun. Se aduce în mod special cinste şi slavă Maicii Domnului, cea care l-a născut pe Hristos. Este o zi de mare bucurie .
Toate cuvintele cu Litera S | Adaugati comentarii
Crăciunul este ziua în care se sărbătoreşte naşterea lui Hristos din Fecioara Maria.
În fiecare an, această mare sărbătoare este precedată de o perioadă de post (15 noiembrie-24 decembrie).
Toate cuvintele cu Litera C, craciun | Adaugati comentarii
Ieromonah înseamnă preot călugăr.
Toate cuvintele cu Litera I | Adaugati comentarii