1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcea

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcea se sărbătoreşte în fiecare an la data de 23 noiembrie, ziua în care a trecut la cele veşnice. A dus viaţă de aspre nevoinţe pustniceşti, într-o mică peşteră din Iezerul Vâlcei. Sfintele sale moaşte, prin îngăduinţa sfântului, au fost aduse spre închinare şi sunt făcătoare de minuni şi dau mult ajutor celor care se ating de ele cu credinţă.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică

La vârsta de trei ani, Prunca Maria este adusă la biserica Templului din Ierusalim, de către părinţii ei.

Aici petrece 12 ani, în multă rugăciune, post şi viaţă sfântă. Se îndeletnicea, alături de celelalte fecioare din Templu, mai ales cu lucrul de mână. Cel mai mult timp îl petrecea în Sfânta Sfintelor, în neîncetată rugăciune şi cugetare de Dumnezeu. Acolo, în fiecare zi, venea Arhanghelul Gavriil şi îi aducea hrană cerească.

Apocalipsă

Apocalipsă înseamnă revelaţie a cuiva, descoperire de la Dumnezeu.

Apostolului Ioan i s-au revelat care vor fi etapele schimbării lumii actuale, într-un pământ nou, cer nou.

Teolog

Teolog înseamnă vorbitor cu Dumezeu.

Sfântul Mucenic Mina

Sfântul Mucenic Mina este ajutătorul celor nedreptăţiţi, a celor păgubiţi, precum şi a tuturor celor care i se roagă cu credinţă.

Sfintele sale moaşte sunt făcătoare de minuni. Una dintre minunile bine cunoscute este aceea că sfântul Mina a readus la viaţă şi a refăcut trupul tăiat în bucăţi al unui creştin.

O parte din sfintele sala moaşte se află şi în Bucureşti, la biserica ce îi poartă numele.

Sfântul Nectarie

Sfântul Nectarie este din Grecia. Sfintele lui moaşte se află în Insula Eghina şi sunt vindecătoare de boli, chiar şi de cancer. Există o părticică din sfintele moaşte şi în Bucureşti, la Mânăstirea Radu-Vodă. Mulţi oameni, au dat mărturie scrisă despre vindecările minunate şi ajutorul pe care l-au primit de la acest mare sfânt.

Se serbează în fiecare an la data de 9 noiembrie.

Sfânta Jertfă

Sfânta Jertfă este Jertfirea Mielului lui Dumnezeu, pe care o savârşeşte în timpul fiecărei Sfintei Liturghii, pe masa Sfântului Altar, din dragoste pentru oameni, pentru iertarea păcatelor şi mântuirea oamenilor.

Are loc după Ieşirea cu Sfintele Daruri, imediat după rostirea Crezului. Este momentul culminant al Sfintei Liturghii. În acest timp, preotul din altar spune rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt. În acele momente, pâinea şi vinul aflate în Potir se transformă, în mod real (deşi nevăzut de noi), în Trupul şi Sângele lui Hristos. Cu acestea se vor împărtăşi credincioşii.

Antim Ivireanul

Sfântul Martir Antim  Ivireanul a fost Mitropolit al Ţării Româneşti. S-a născut în anul 1650, în Iviria (Georgia). De tânăr a fost luat în robie de turci şi dus la Constantinopol. Acolo a învăţat limbile greacă, arabă şi turcă, precum şi meşteşugul sculpturii şi al picturii. A fost adus în  Ţara Românească de Constantin Brâncoveanu, în anul 1960. După un an a fost călugărit şi hirotonit preot. În anul 1696 este ales egumen al Mânăstirii Snagov. Între anii 1705-1708 a fost Episcop la Râmnicu Vâlcea, iar în anul 1708 a fost ales Mitropolit al Ţării Româneşti. A fost un neobosit apărător al credinţei creştine şi un mare cărturar. A înfiinţat tipografii, a scris multe cărţi de suflet  folositoare, în diferite limbi.  A murit ca martir în anul 1716.

Citeţ

Citeţul este creştinul care citeşte în biserică, în timpul slujbei, din Apostol sau din Cazanie. Tot el cântă la strană şi dă răspunsurile către preot, pe parcursul slujbei.

Heruvicul

Heruvicul este cântarea din timpul Sfintei Liturghii, care se intonează după citirea Evangheliei, înainte de ieşirea cu Sfintele Daruri.

Cuvintele cântării sunt:”Noi, care pe Heruvimi cu taină închipuim, şi Făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă, cântare aducem, toată grija cea lumească acum să o lepădăm.”

Aceasta ne pregăteşte pentru momentul deosebit care urmează. Ne îndeamnă să lepădăm(adică să înlăturăm) toate grijile lumeşti şi să avem cugetul curat, smerenie şi dragoste sfântă către Dumnezeu, ca şi Heruvimii. Ei slăvesc neîncetat Sfânta Treime în cântări de laudă, cu o dragoste arzătoare.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28