1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40

Eremit

Eremit înseamnă sihastru.

Mantie

Mantia este un veşmânt bisericesc purtat de episcopi la anumite slujbe. Este de culoare albastră sau purpurie.

Molifta

Moliftă sau molitvă este o rugăciune specială pentru iertare de păcate, făcută în anumite situaţii (de exemplu înainte de spovedanie).

Lespede

Lespede înseamnă piatră naturală de dimensiuni mari folosită şi la acoperirea mormintelor.


Ierurgie

Ierurgie înseamnă slujbă de sfinţire a unor anumite obiecte.

Caldura

Pentru Împărtăşanie, pe lângă bucăţelele de prescure şi vin, în Potir se adaugă şi puţină apă caldă.

Intrarea Mica

Intrarea Mică se referă la intrarea preotului în altar, după scurta procesiune făcută cu Evanghelia (în biserică). Momentul are loc în prima parte a Liturghiei.

Intrarea Mare

În timpul Liturghiei, după  ce se cântă Heruvicul, preotul iese cu Potirul cu Sfintele Daruri. După rostirea rugăciunilor, intră din nou în altar, aşezând potirul pe Sfânta Masă.

Cununie

Cununia religioasă este una dintre cele şapte Sfinte Taine ale bisericii.
Mirii depun un jurământ în faţa lui Dumnezeu.

Harisma

Harismă înseamnă un dar deosebit primit de către un om, de la Duhul Sfânt.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40