1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42

Mirean

Mirean înseamnă creştin care nu face parte din clerul bisericesc.

Staret

Stareţ este monahul care conduce o mânăstire.

Disc

Disc este un platou mic pe care preotul aşează părticelele scoase din prescură, în timpul Sfintei Liturghii.

Viciu

Viciu înseamnă păcat repetat, care a devenit o obişnuinţă.

Litia

Litia este pâine sfinţită la Vecernie.

Ceaslov

Ceaslov este o carte de rugăciuni din care se citeşte în biserică, la diferite slujbe.

Canonizare

Canonizare înseamnă recunoaşterea oficială a faptului că un anumit creştin, dintre cei decedaţi, este sfânt.

Axios

Axios înseamnă vrednic. La slujba de hirotonisire, Episcopul întreabă pe creştinii din biserică, dacă acel candidat este vrednic pentru a deveni preot. Dacă este vrednic, se răspunde prin cuvântul Axios.

Acoperamantul Maicii Domnului

Acoperământul Maicii Domnului înseamnă ocrotirea pe care o dă Maica Domnului, oamenilor care o cinstesc.

Acoperământul Maicii Domnului înseamnă şi acoperământul luminos cu care Sfânta Fecioara Maria a acoperit poporul care se ruga în biserica din Vlaherne.

Asemanare

Asemănarea cu Dumnezeu, Creatorul său, este starea de desăvârşire la care poate să ajungă omul.
Aceasta se poate realiza prin conlucrarea Harului divin cu voinţa omului.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42