Dictionar Ortodox

Priveghi înseamnă privegherea care se face în cele trei zile(şi nopţi) înainte de înmormântare, lângă trupul celui mort.
Aceasta înseamnă rugăciuni, atât cele făcute de preoţi, dar şi de rude şi cunoscuţi.
Citirea Psalmilor din Psaltirea lui David este de mult ajutor pentru sufletul celui mort. Se poate citi cu voce tare, sau în gând.
De asemenea se poate citi Acatistul morţilor.
Este bine ca permanent să fie prezente măcar 1-2 persoane, mai ales în timpul nopţii.
Cei care nu pot să se roage, pot ajuta sufletul celui adormit prin prezenţa lor liniştită.
De asemenea putem să ajutăm pe cei din familia îndoliată măcar printr-un sprijin moral, prin încurajări.
Vom evita discuţiile necuviincioase sau cele contradictorii.

Sfeştania înseamnă stropirea unei casei (sau a unei biserici) cu aghiasmă, de către preot.
După rugăciunile pentru sfinţirea apei, preotul stropeşte cu aghiasmă atât casa, cât şi pe credincioşii prezenţi.
Slujba sfeştaniei cuprinde şi rugăciuni pentru ocrotirea casei, cât şi pentru sănătatea şi ajutorul celor care locuiesc în ea.

Priveghere înseamnă supravegherea atentă a gândurilor şi a faptelor noastre, pentru a nu greşi faţă de Dumnezeu, faţă de oameni şi faţă de noi înşine.

Priveghere mai înseamnă stare de veghe, de nesomn, făcută într-un scop duhovnicesc.

Slujbă de priveghere înseamnă rugăciuni făcute noaptea, renunţând total sau parţial la odihna nopţii.
Aceasta se face de obicei în mânăstiri.

Sfântul Andrei Criteanul a fost teolog şi scriitor de imne religioase.
A participat la sinodul VI de la Constantinopol, unde a fost hirotonit diacon.
Este cunoscut pentru imnele sale, mai ales cele în formă de canon. Dintre acestea, cel mai important este Canonul cel Mare, care se citeşte sub formă de rugăciuni în Postul Paştelui.

Icoana este o pictură, de obicei pe lemn, care reprezintă pe Hristos, Maica Domnului sau pe Sfinţi. Pot fi reprezentate pe icoană şi scene biblice.
În Biserica Ortodoxă nu se venerează icoana ca obiect, ci persoana care este reprezentată de ea.

Mielul lui Dumnezeu este Iisus Hristos, care a fost răstignit pe Cruce.
El s-a adus pe sine, ca jertfă fără prihană, pentru iertarea păcatelor lumii.
El se jertfeşte şi acum, în mod tainic pe masa Sfântului Altar, în timpul Sfintei Liturghii.

Cin înseamnă rang, ordin preoţesc sau călugăresc, tagmă.

Cler înseamnă totalitatea preoţilor dintr-o ţară sau dintr-o eparhie.

Această sărbătoare se referă la întâmpinarea, adică primirea cu cinste a pruncului Iisus în Templul din Ierusalim.
În tradiţia Legii de atunci, orice băiat întâi-născut trebuia adus la patruzeci de zile la Templu, spre închinare.
El a fost aşteptat şi întâmpinat în primul rând de Simeon, om cu viaţă sfântă.
Bătrânului Simeon i s-a proorocit că nu va muri până când nu va vedea pe Mesia cel promis, adus de Fecioara Maria la Templu.
Îndrumat de harul lui Dumnezeu, Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sfântul Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

În monahism există mai multe moduri de vieţuire: viaţă de obşte, viaţă de sine, isihie (liniştire), sihăstrie, zăvorâre, pustnicie.