Ceasul al treilea
Ceasul al treilea este la ora 9. Este ora la care Duhul Sfânt s-a coborât peste Sfinţii Apostoli, la Cincizecime.
Ceasul al treilea este la ora 9. Este ora la care Duhul Sfânt s-a coborât peste Sfinţii Apostoli, la Cincizecime.
Ceasul întâi este la ora 6. În mânăstiri se fac rugăciuni de mulţumire pentru partea de noapte ce a trecut şi de cerere pentru ziua care urmează.
Ceasurile sunt principalele ore în care se fac slujbe în mânăstiri:
1. Ceasul întâi – la ora 6
2. Ceasul al treilea – la ora 9
3. Ceasul al şaselea – la ora 12
4. Ceasul al nouălea – la ora 15.
Molitvelnic este o carte bisericească ce conţine slujbe si rugăciuni pentru diferite trebuinţe.
Pustnic înseamnă călugăr care trăieşte în singurătate, ducând o viaţă aspră de post şi rugăciune.
Anahoret înseamnă pustnic.
Moliftă sau molitvă este o rugăciune specială pentru iertare de păcate, făcută în anumite situaţii (de exemplu înainte de spovedanie).
Intrarea Mică se referă la intrarea preotului în altar, după scurta procesiune făcută cu Evanghelia (în biserică). Momentul are loc în prima parte a Liturghiei.
Postul Sfinţilor Apostoli este o perioadă de pregătire duhovnicească, având ca scop deosebita cinstire a Apostolilor lui Hristos.
Sărbătorirea lor este pe 29 iunie în fiecare an.
În acelaşi timp este un nou prilej de curăţire şi reînviorare sufletească prin mai multă rugăcine, prin post şi căinţă pentru păcate. Este un prilej de îmbogăţire a citeste restul