Sfântul Modest - Dictionar Ortodox

Sfântul Modest

Sfântul Mucenic şi Ierarh Modest se sărbătoreşte în ziua de 18 decembrie. Este ajutătorul animalelor. Încă din tinereţe, păstor de animale fiind, către ele milostiv  s-a arătat, înţelegând durerile lor. A cerut de la Dumnezeu darul de a vindeca animalele bolnave. De asemenea el a primit de la Dumnezeu şi darul de a vindeca  bolile oamenilor şi de a  izbăvi din necazuri şi de vrăjmaşi pe cei care îi cheamă numele în rugăciune.

Când el avea doar cinci luni, a fost găsit în temniţă, lângă părinţii lui morţi. Aceştia fuseseră omorâţi la porunca împăratului Maximiam, pentru mărturisirea credinţei creştine.
Împăratul l-a dat ca să îl crească un păgân, cu gândul de a sluji idolilor lui. Dar copilul, aflând (la vârsta de 13 ani) de moartea mucenicească a părinţilor săi, a dorit să devină şi el creştin.
Cînd a primit sfântul botez, un stâlp de foc din cer s-a văzut peste capul său, umplându-l de darul facerii de minuni; căci îndată, numai cu atingerea mâinii, a vindecat pe fratele unui argintar, de o boală cumplită. De asemenea a vindecat şi pe un om îndrăcit.
În timpul când cetăţenii Ierusalimului îşi căutau un nou Patriarh (în locul celui care murise), povăţuit de Dumnezeu, sfântul a mers la acea biserică şi a deschis uşile ei cu rugăciunea. Toţi au înţeles că acesta era noul Patriarh rânduit de Dumnezeu.
Văzând minunile pe care sfântul le făcea, vindecând şi ajutând oamenii şi animalele, unii necredincioşi nu au putut să accepte adevărul, că toate le făcea cu puterea lui Hristos. Adus fiind la împăratul păgân şi mărturisind credinţa creştină, a fost supus la cumplite chinuri (i-au bătut piroane şi l-au silit să meargă pe ţepuşi de fier puse pe pământ, l-au bătut cu pietre, apoi l-au pus într-un vas de aramă cu plumb fierbinte), din care însă, cu ajutorul lui Dumnezeu, a rămas nevătămat.
Văzând că nu îl poate altfel birui, i-a tăiat capul cu sabia.
Acum se află în Ceata Mucenicilor, în Ceruri şi se roagă pentru toţi care îi cer ajutorul.

Comments are closed.