Toate cuvintele cu Sfinţi
Sfinţii Martiri Brâncoveni sunt Sfântul Constantin Brâncoveanu cu fii săi : Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, împreună cu sfetnicul Ianache.
Au murit ca mucenici, fiind cumplit chinuiţi şi ucişi pentru că nu au acceptat să renunţe la credinţa în Hristos. Sunt sărbătoriţi în fiecare an la data de 16 august.
Toate cuvintele cu Litera B, mucenici, Sfinţi | Comments Off
Gavriil este Arhanghelul care a fost trimis de Dumnezeu, să aducă veşti de bucurie pentru mântuirea lumii. Fecioarei Maria i-a adus vestea că îl va naşte pe Iisus Hristos. Femeilor mironosiţe le-a vestit Învierea lui Hristos; Preotului Zaharia i-a vestit că Elisabeta îl va naşte pe Ioan Botezătorul.
Toate cuvintele cu Litera G, Sfinţi | Comments Off
Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul este un sfânt român, născut în judeţul Neamţ. A murit în anul 1960. Sfintele lui moaşte s-au aflat în peştera Sfânta Ana din pustiul Hozeva, unde s-a nevoit în ultimii ani ai vieţii sale de călugăr (ieromonah). S-au aflat întregi, frumos mirositoare şi sunt făcătoare de minuni. Se află acum la o mânăstire în apropiere de Ierihon.
Toate cuvintele cu Litera S, Nume sfinţi, Sfinţi | Comments Off
Luca este autorul uneia dintre cele patru Evanghelii şi a Cărţii Faptele Sfinţilor Apostoli. A fost colaborator apropiat al Sfântului Apostol Pavel.
Toate cuvintele cu Apostol Pavel, Faptele apostolilor, Litera L, Nume sfinţi, Sfinţi | Comments Off
În biserică se află Moaşte ale Sfinţilor:
- Ioan Hozevitul de la Neamţ
- Xenia
- Teofil, nebun pentru Hristos
- Sfinţii mucenici: Sevastiana
- Ciprian şi Iustina
- Clement al Romei
- Trifon
- Auxenţiu
- Dionisie Zakintos
- Anastasie
- Panaghiotis
- Sfinţii ucişi în Sinai şi Rait
- Spiridon al Trimitundei
- Nifon al Constantinopolului
- Ignatie Zagorski
- Cei 14. ooo de prunci ucişi de Irod
- 40 de mucenici din Sevastia
- Sfântul Ioan Botezătorul
- Sava cel Sfinţit
- Eustatie
- 70 Tineri din Efes
- Teodor Stratilat
- Sfântul necunoscut de la Neamţ
- Stelian Paflagonul
- Mercurie
- Arhidiaconul Ştefan
- Andrei
- Dimitrie Izorâtorul de Mir
- Haralambie
Toate cuvintele cu Litera M, mucenici, Nume sfinţi, Sfinţi | Comments Off
Arhanghelul Mihail este cel dintâi dintre Arhangheli. Este cel mai mare voievod (conducător) al Oştilor Îngereşti.
Toate cuvintele cu Litera M, Sfinţi | Comments Off
Sfinţii Întocmai ca Apostolii sunt sfinţii care prin lucrarea lor deosebită pentru biserica lui Hristos şi pentru marea lor contribuţia lor la răspândirea credinţei creştine în lume, s-au asemănat Apostolilor.
Un exemplu de astfel de sfinţi sunt Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Toate cuvintele cu Apostol, Apostoli, Calendarul ortodox, Litera S, Sfinţi | Comments Off
Mucenicii au fost oameni care l-au mărturisit pe Hristos chiar cu jertfa vieţii lor. Ei au renunţat la bogăţiile şi onorurile acestei lumi şi au suportat cele mai cumplite bătăi şi chinuri (din partea păgânilor), pentru mărturisirea credinţei în Hristos.
Toate cuvintele cu Litera M, mucenici, Sfinţi | 2 Comentarii
Sfinţii Apostoli Petru si Pavel sunt cei mai apropiaţi apostoli ai lui Hristos. Ei se serbează în biserică, pe data de 29 august, în fiecare an. Sfântul Apostol Petru este unul dintre Cei 12 Apostoli ai lui Hristos. Sfântul Apostol Pavel este Apostolul Neamurilor.
Toate cuvintele cu Apostol, Apostol Pavel, Apostol Simon, Apostoli, Biblia, Calendarul ortodox, Faptele apostolilor, Litera S, Nume sfinţi, Sfinţi, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel | Comments Off
Cei 70 de Apostoli sunt ucenici aleşi de Hristos şi trimişi să predice în lume Evanghelia lui.
Numărul acestor apostoli este aproximativ 70, dar de fapt ei sunt mai mulţi.
Ei sunt alţii decât cei 12 Apostoli.
Toate cuvintele cu Apostol, Apostoli, Biblia, Calendarul ortodox, Faptele apostolilor, Litera C, Nume sfinţi, Sfinţi | Comments Off