Penticostar
1. Penticostar este perioada din anul bisericesc, care începe din ziua de Înviere până la Rusalii.
2. Penticostar este cartea care conţine cântările slujbelor bisericeşti din perioada menţionată mai sus.
1. Penticostar este perioada din anul bisericesc, care începe din ziua de Înviere până la Rusalii.
2. Penticostar este cartea care conţine cântările slujbelor bisericeşti din perioada menţionată mai sus.
Slujba Imnului Acatist este Denia Acatistului Buneivestiri (sau Denia Nascatoarei de Dumnezeu).
Obedniţa este o slujbă scurtă, care are loc înainte de Liturghia Darurilor, (după Ceasul al IX-lea), sau în zilele aliturgice.
Pavecerniţa Mare este o slujbă de pocăinţă, care se face doar în anumite zile ale Posturilor, precum şi în ajunul unor Praznice Împărăteşti.
Pavecerniţa se slujeşte seara, după Vecernie, în biserici, dar mai ales în mânăstiri. Este de două feluri: Pavecerniţa Mare şi Pavecerniţa Mică.
Liturghia Sfântului Vasile cel Mare are loc în biserici, de 10 ori pe an.
Este asemănătoare cu Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, dar diferă prin complexitatea rugăciunilor făcute de preot (în taină) în Altar.
Panihida este o carte bisericească folosită de preoţi la slujbele de înmormântare.
Cartea cuprinde toate rânduielile şi textul slujbelor şi rugăciunilor pentru cei morţi.
Psaltirea este cartea bisericească care conţine Psalmii lui David.
Psalmii regelui David se află în Vechiul Testament din Biblie. Aceştia sunt în număr de 150 şi sunt grupaţi în 20 de catisme.
Psalmii, ca rugăciuni, se citesc în cadrul multor slujbe din biserică. Se pot citi şi individual (cu binecuvântarea duhovnicului), fiind de mult folos.
Sfântul Stelian este ocrotitorul copiilor.
Se sărbătoreşte la 26 noiembrie.
Moşii de toamnă sunt în prima sâmbătă din luna noiembrie, de obicei în apropierea Postului Crăciunului.
În biserici se face Pomenirea morţilor.
Dimineaţa are loc Sfânta Liturghie, după care începe slujba Parastasului.
Se face pomenirea tuturor moşilor şi strămoşilor noştri adormiţi în dreapta credinţă, în nădejdea Învierii.
Este importantă în primul rând participarea noastră la slujbă (în linişte, cu atenţie şi cu credinţă), apoi pomelnicul pe care îl dăm preotului, cu numele de botez al celor morţi din familie.
De mult ajutor pentru iertarea sufletelor celor adormiţi este şi coliva, care se aduce la biserică, împreună cu o pâine şi puţin vin. Cei care au posibilitate, pot împărţi şi câteva pacheţele cu mâncare la cei săraci.