Toate cuvintele cu vindecare

1 2

Sfinţii Epictet şi Astion

Sfintii Epictet si Astion sunt doi dintre cei mai vechi martiri din România. Ei au trăit în secolul al III-lea, în timpul persecutiei împăratului păgân Diocletian.
Epictet era preot, originar din parţile Rasăritului.
Tânărul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. S-a convertit la creştinism datorită preotului Epictet. Împreuna ei au ajuns în cetatea Halmyris, situată în Dobrogea. Aici au întors mulţi oameni la credinţă.
Mărturisind că sunt creştini, au fost persecutaţi şi cumplit chinuiţi.
Sfinţii Epictet şi Astion au primit cununa muceniciei in ziua de 8 iulie anul 290.
Moaştele lor s-au descoperit în anul 2001,  de o echipa de arheologi, româno-americană. S-au găsit într-o criptă aflată sub altarul bazilicii Episcopale a Halmyrisului.
Cercetările amănunţit făcute au demonstrat că aceşti doi martiri creştini, au fost schingiuiţi si apoi executaţi prin decapitare.
Acum moaştele lor (cea mai mare parte) se află la Mănăstirea „Sfinţii Mucenici şi Doctori fără arginţi Epictet şi Astion – Halmyris” din judeţul Tulcea.
Părticele din aceste sfinte moaşte se găsesc şi în Bucureşti, la Biserica Eroilor şi la Biserica Sfinţilor Români.
Sfinţii au făcut şi fac multe minuni cu cei care se roagă lor cu credinţă.
Au puterea de a vindeca orice fel de boli, chiar şi cancer.

 

Orbul din naştere

Orbul din naştere a fost vindecat de Hristos printr-o minune. După ce şi-a dobândit vederea, cel care fusese orb, a mărturisit tuturor că l-a vindecat Mântuitorul.

Slabanogul din Capernaum

Slabanogul din Capernaum era un om foarte bolnav din acea localitate, care nu se putea ridica din pat. A fost adus la Iisus de nişte prieteni credincioşi. Iisus văzându-le credinţa, i-a iertat păcatele şi bolnavul a plecat sănătos, spre uimirea celorlalţi.

Zoodochos Pighi

Zoodochos Pighi înseamnă, în limba greacă, “Izvor dătător de viaţă” sau “Izvorul vieţii”. Se referă la Izvorul tămăduirii, despre care se face pomenire la sărătoarea cu acelaşi nume.
În sens duhovnicesc, este vorba de Maica Domnului, care este izvor nesecat de milostivire şi de vindecare.

Slăbănogul din Capernaum

Slăbănogul din Capernaum era un om grav bonav, care era paralizat la pat de mulţi ani, fără a găsi vindecare. Patru oameni l-au adus cu patul în oraşul Capernaum, unde se afla atunci Domnul. Rugându-se cu credinţă lui Iisus , El i-a iertat păcatele. Atunci bolnavul s-a vindecat pe loc.

Aghiazma mare

Aghiasma mare este apa sfinţită în ziua de Bobotează (sau în Ajunul Bobotezei). Se sfinţeşte prin puterea Duhului Sfânt invocat de către preoţi, în rugăciune.

Această aghiasmă se poate bea doar în perioada dintre Bobotează şi Odovania Praznicului Bobotezei (ziua Odovaniei este scrisă şi în calendar). În alte zile se poate lua doar după spovedanie şi cu binecuvântarea preotului duhovnic.

Aghiasma mare are putere de a vindeca bolile celor care o iau cu credinţă.
Caci apa aceasta, având într-însa darul şi puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoşind bolnavi, tămăduind răni, apărând de rele, de necazuri şi de primejdii.
Efectele Aghiasmei mari asupra credincioşilor care se vor stropi şi vor gusta din ea, le arată însăşi rânduiala slujbei, îndeosebi textul rugăciunii de sfinţire, unde preotul se roagă:
„Şi-i dă ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepartare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Ca toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă…”.

În Ajunul Bobotezei (sau chiar în ziua de Bobotează), după slujba din biserică, preoţii merg să sfinţescă pe credincioşi şi casele lor, prin stropire cu Aghiasmă mare.
Stropirea cu aghiasmă mare se face doar de către preot.

Sfantul Efrem cel Nou

Sfântul Mucenic Efrem cel Nou este grabnic vindecător şi ajutător celor care i se roagă. Are şi harul vindecării celor cuprinşi de depresii, a celor deznnădăjduiţi. A vindecat şi oameni dependenţi de droguri.

Grigorie Decapolitul

Sfântul Grigorie Decapolitul a fost un călugăr preot, care a dus o viaţă ascetică. A săvârşit multe vindecări şi alte minuni prin rugăciune către Hristos. A luptat cu râvnă contra iconoclasmului, de aceea a îndurat multe persecuţii. A îndrumat pe mulţi oameni pe calea credinţei, a vieţii curate şi bineplăcute lui Dumnezeu.
Moaştele sale se află la mânăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea şi sunt făcătoare de multe minuni.
Se prăznuieşte la 20 noiembrie.

Nectarie Taumaturgul

Nectarie Taumaturgul este Sfântul Nectarie din Eghina. El vindecă bolile celor care i se roagă cu credinţă.

Sarpele de arama

Dumnezeu, cu îndurarea Sa, pentru a salva oamenii,  l-a îndemnat pe Moise să facă un şarpe de aramă.
I-a poruncit să îl pună pe un stâlp, iar cine avea să-l privească era vindecat de muşcăturile şerpilor veninoşi (care apăruseră în număr mare, ca o pedeapsă pentru păcate).

1 2